Sumele uriașe cerute de către administratorul judiciar de la Dinamo! Cât valorează onorariul de succes

Sumele uriașe cerute de către administratorul judiciar de la Dinamo! Cât valorează onorariul de succes
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar de la Dinamo, poate ajunge să încaseze și 250.000 de euro de pe urma clubului din „Ștefan cel Mare”.

Societatea RTZ&Partners SPRL – Filiala Bucureşti este cea care se ocupă de dosarul de insolvență al lui Dinamo, prin reprezentantul Răzvan Zăvăleanu.

Rămâne de văzut însă dacă instanța va aproba planul de reorganizare a clubului din „Ștefan cel Mare”.

Ce sume va încasa Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar de la Dinamo

Salariul administratorului judiciar Răzvan Zăvăleanu la Dinamo va fi între 7.000 şi 11.500 de euro, iar acesta poate beneficia și de un onorariu de succes în valoare de 250.000 de euro.

„În ceea ce priveşte onorariul pentru gestionarea procedurii de insolvenţă/reorganizare a debitoarei Dinamo 1948 SA având în vedere complexitatea şi particularităţile cauzei, demersurile realizate până în prezent precum şi demersurile care urmează a fi realizate în continuare, propunem: stabilirea remuneraţiei administratorului judiciar „RTZ&Partners SPRL – Filiala Bucureşti” după cum urmează:

I. un onorariu fix ce se va calcula astfel, fără a se cumula:

  • 10.000 de euro + TVA/lună pentru perioada de observaţie
  • 7.000 de euro + TVA/lună pentru primul an din perioada reorganizării judiciare, onorariu ce se va aplica începând cu data confirmării Planului de reorganizare de către judecătorul sindic
  • 10.000 de euro + TVA/lună pentru al doilea an din perioada reorganizării judiciare
  • 11.500 euro + TVA/lună pentru al treilea an din perioada reorganizării judiciare. Acest onorariu se va calcula în continuare şi pentru ipoteza în care durata Planului de reorganizare va fi prelungită peste cei trei ani

II. un onorariu de 35.000 euro + TVA pentru întocmirea Planului de reorganizare

III. un onorariu de succes în cuantum de:

  • 250.000 de euro + TVA pentru finalizarea cu succes a procedurii de reorganizare ce va deveni scadent la data stingerii tuturor creanţelor din programul de plăţi aşa cum va fi el implementat prin Planul de reorganizare
  • 6% plus TVA din valoarea nominală a sumelor obţinute din valorificarea/transferul activelor de orice fel
  • 5% plus TVA din valoarea nominală a sumelor obţinute ca urmare a admiterii unor acţiuni întemeiate pe prevederile art. 117 şi/sau 169 din Legea nr. 85/2014, respectiv din valoarea nominală a sumelor obţinute din dispute judiciare/extrajudiciare privind repararea prejudiciilor cauzate societăţii debitoare şi/sau recuperarea creanţelor
  • 3% +TVA din valoarea totală a tranzacţiei pentru atragerea unui/unor investitori”, se arată în documentul publicat de către Digi Sport.
Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×